În ultimii ani, în profesia de educatoare începuseră să  se organizeze  și altfel de activități, cele umanitare.Îmi vine în minte acum  o astfel de activitate înaintea Crăciunului. Stabilisem cu mamele că este foarte important ca în preajma unor sărbători  mari să-i învățăm pe copii să dăruiască și am venit cu propunerea  să sorteze acasă o parte din jucăriile în plus  împreună cu copiii ,  pe care le pot dona altor grădinițe, care nu au fonduri  să cumpere jucării noi.Toată săptămâna, copilul, împreună cu mama,  aducea la grădiniță jucării pe care să le dăruiască altor copii.Cu ajutorul mamelor le-am depozitat în magazia cu materiale didactice , am pus etichete pe fiecare pungă cu numele copilului și de fiecare dată când mai aduceau jucării de-acasă le  așezam  în punga cu numele copilului.

Se apropia ziua când eram programați să mergem pentru activitatea voluntară ”Și eu sunt Moș Crăciun”. Activitățile le desfășuram la Biblioteca  județeană Panait Cerna.

Cu o zi înainte am fost anunțată la ce oră să ajungem acolo și  că dăruiam jucăriile unor copii de la o   grădinită de la sat.

Când era vorba să mergem la bibliotecă, copiii se bucurau foarte mult .Le plăcea că mergeam cu autobuzul și acolo se  dădeau pe  topogan, vizionau desene  animate și răsfoiau cărți pentru copii.

În ziua stabilită, fiecare copil avea punga cu jucării, pe care să le dăruiască altor copii. Erau  la grupa mică, ultima mea generație.Erau fericiți și nu prea înțelegeau ei ce vor face cu jucăriile, dar la gândul că plecau la bibliotecă cu autobuzul se bucurau tare mult.

Neliniștiți că abia-i stăpâneam i-am  scos în fața grădiniței  să așteptăm autobuzul, fiecare cu bagajul în mână.Punga nu era grea și grijulii ca să nu le ia alt copil bagajul le țineau strâns în mână .Am urcat în autobuz, fiecare pe scaunul lui  și am ajuns,iar acolo ne așteptau și copiii cărora trebuia să le dăm jucăriile. Doamna bibliotecară le-a pus un filmuleț, ca să-l vadă împreună, se uitau curioși unul la altul,apoi un cântecel,au făcut cunoștință s-au împrietenit și aproape de final  a venit momentul când un grup de copii oferea jucării unui alt grup..

Am vrut să imortalizăm momentul  filmând și făcând fotografii cum unii dăruiesc, iar ceilalți primesc,desigur am vrut să surprindem emoția și bucuria, dar în momentul când să le ofere, cei care dăruiau jucăriile s-au pornit pe plâns și fiecare copil își strângea punga  la piept. Nu  le-a trebuit mult nici celorlalți și s-a pornit un plâns general. Nu puteam să-i oprim, plângeau toți.

Cel mai tare dintre ei plângea Lucian, nepotul meu, care îmi era și elev.Știam că dacă plânge Lucian  și nu vrea să dea jucăria nu puteam să-i conving nici pe ceilalți,așa că am folosit o metodă mai de-a casei.

L-am luat  deoparte și i-am șoptit la ureche :

– Lucian,dacă-i dai jucăria  băiețelului  pe care ți-l arăt eu,îți cumpăr o jucărie nouă.

-Uite, asta este veche și ca să-l conving mai bine, i-am spus că imediat ce plecăm de la bibliotecă ne oprim la magazinul de jucării și îi cumpăr  cea mai frumoasă jucărie și că îl las s-o aleagă pe cea care-i place.

Am văzut cum printre lacrimile care-i curgeau pe obraji  șiroaie și-a ciulit urechile, semn că este interesat de ofertă. A mai plâns puțin, atent totuși la ce mai spuneam și când s-a gândit  mai bine la propunerea mea ,a zis tare ca să audă și  ceilalți copii.

-Copii dați jucăriile, că sunt vechi…și continuând mai mult să-i convingă pe ceilalți ca nu cumva să fie singurul care dăruiește jucării a spus:

-Doamna ne cumpără  altele, noi.

A fost pentru toată grupa o trezire de zici că au  intrat într-un duș rece, au dat repede jucăriile și uitându-se spre mine fericiți.

-Haide ,doamna ,să ne cumperi jucării noi.

Pentru mine nu era o treabă chiar atât de ușoară,dar nu-mi călcam cuvântul niciodată, chiar dacă era dat unor copii.

Norocul lor era că se apropia Crăciunul  și eu de Crăciun sunt darnică .

Asta mi se trage din copilărie când mă bucuram de darurile primite și deci aveam un motiv să le dăruiesc jucăriile.Am lăsat ceva bani la librărie, chiar destui, fiindcă atunci când s-au văzut în magazin între atâtea jucării, nu știau ce să aleagă.Nu m-am lăsat pe mâna lor și mi-am impus punctul de vedere .Fetițele primeau  o păpușă ,iar băieții o mașinuță. Le-am ales  la prețuri convenabile .  Vânzătoarelor le scăpărau ochii de bucurie și nu se mai opreau  cu mulțumirile, laudele, la adresa mea și a copiilor.

-Vedeți dacă ați fost cuminți?…uite, doamna v-a dăruit jucării.. .și au continuat…

-Mai poftiți pe la noi, vă așteptăm si altădată.

-Sărbători cu bine.. și eu ca și ele am afișat un zâmbet de mulțumire și totuși gândul și zâmbetul nu se potrivesc mai întotdeauna.

Sigur,îmi zicea gândul ,este Crăciunul și pentru ele..ar fi fost bine să ne dea un bonus și nouă!

Cei mai fericiți dintre noi erau copiii. Zici că au câștigat la loto.

Și atunci uitându-mă la ei, la bucuria lor, m-am felicitat că am putut să fac copiilor cel mai frumos dar.

Jucăria.