Bucurii cotidiene!

De multă  vreme, mai bine zis  de  vreo 20 de ani, ,soțul  Antoniei, prin natura serviciului, în fiecare  zi de vineri, pleca din localitate  pentru câteva ore în orașul  Constanța, acolo unde avea biroul.

Cum încă mai lucra, Antonia nu putea să lase elevii cu altă colegă ,chiar dacă i-ar fi plăcut  ca la sfârșitul săptămânii să mai schimbe puțin mediul  obișnuit cu o plecare la mare. Era tocmai ce i-ar fi trebuit atunci !

Munca cu cei mai mici copii, este tare frumoasă, dar nu ușoară, așa că la sfârșitul săptămânii putea să facă o comparație potrivită cu starea pe care o avea: (era ca o lămâie stoarsă ) .Bine, după ce trecea weekendul, era ca și nouă și abia aștepta  întâlnirea cu prichindeii pe care-i dorise.

Pentru Antonia lucrurile  s-au schimbat  după ce a ieșit la pensie. Avea timp berechet, mai bine zis timpul liber devenise  prietenul ei și putea să  meargă și ea împreună  cu soțul ei  de câte ori  avea  chef de o plimbare . Cât timp soțul ei își lucra actele pe care le avea de făcut pentru toată săptămâna, Antonia se plimba nu departe de birou unde  cunoștea locurile sau intra  în magazinul Tomis unde  își clătea ochii pe la galantarele  de bijuterii, haine, cosmetice. Cel mai mult îi plăcea să intre  la  magazinul Pictor, de unde-și cumpăra tot felul de minuni pentru biroul unde lucra și care  o inspirau  atunci când scria. Nu cred că  vă poate trece prin minte de câte lucruri îi plăcea să fie  înconjurată atunci când lucra: pixuri cu forme diferite și de toate culorile, dar dintre toate modelele preferate ei erau cele care imitau pixurile vechi cele cu pană ,agende mai altfel, gume cu figuri de animale, pahare din plastic  joase sau înalte pe care le  picta  după cum avea  starea atunci .Mai picta  pietre, ba și  câte o scoică pe care o găsea pe malul mării și cel mai mult o inspirau penele  căzute de la pescărușii care se învârteau  pe unde se plimba sau chiar cele  adunate de pe malul mării .Ajunsă  acasă   le așeza  pe biroul unde scria  și  fiecare  obiect  îi  spunea o poveste .

Își amintea că scria dintotdeauna! La început  se ascundea de cei din casă.  În grădină avea un loc  numai al ei printre tufele de măturici înalte,  noaptea  însă era în elementul ei . După ce adormeau toți scria până târziu la lumina unei lanterne mici sub  pătura care-I ținea  de paravan. De multe ori o prindea dimineața scriind. Abia când ajunsese la liceu începuse să fie cunoscută prin compunerile libere pe care le făcea și poeziile   adolescentine pe care i le descoperise profesorul de logică. Dar după ce ieșise la pensie scrisul ajunsese un mod de viață.

După ce își făcea provizia de lucruri” inspiratoare de gânduri ,”cum le spunea în glumă ,curioasă intra și pe la magazinele cu haine din jurul Tomisului .De când  începuse să vină cu soțul ei și să meargă prin magazinele din jurul Tomisului .Cum  ajungea acolo în fiecare  vineri, începuse să se spună despre ea că este ”cumpărătoarea nelipsită de Vineri”  și deja o cunoșteau  toate vânzătoarele. Se învățaseră cu ea și o lăsau în pace fără s-o bombardeze cu obișnuitele  povețe, gen:

”Ce bine vi s-ar potrivi rochia aceasta, dragă doamnă! Uitați-vă ce culoare frumoasă are. Verdele acesta vi se potrivește cu ochii și cu tenul alb ca laptele. Rochie ca aceasta și-a cumpărat  și prietena mea .Și ca să fie mai credibilă  părerea ei că  rochia este unicat continua:

-În magazinul nostru am primit doar o singură rochie modelul acesta. Și ca să vă convingeți puteți să luați la rând toate magazinele din oraș și n-o să găsiți o rochie la fel ca asta…și încă mai continua dacă nu-i oprea  debitul verbal  privirea insistentă   spre ușă  a Antoniei ,pusă pe  picior de plecare…Derutată, vânzătoarea își fixa atenția spre altă cumpărătoare pe care o interesa  sfatul comercial  pe  care-l dădea celor care intrau în magazin, atentă totuși să răspundă clientei interesată,  dar trăgea cu ochii și spre Antonia ca să vadă dacă s-a hotărât la ceva. Se învățase cu felul ei, știa că până la urmă cumpăra ceva pentru ea sau  fiica  ei. A văzut că dacă tăbăra  prea mult cu gura pe ea și intra în sufletul ei cu tot felul de sugestii se enerva și imediat  făcea stânga împrejur și ieșea de acolo val vârtej fără să se mai uite înapoi.  Dacă se nimerea la vânzare să fie și o vânzătoare tânără  și de talia  fiicei ei  o ruga  să probeze  ce i-a cumpărat ca să vadă dacă-i venea bine. Recunoștea în sinea ei că-i plăcea să-și surprindă  fiica și se bucura când o  întreba  cum de-i  găsește haine  care  să-i vină ca turnate pe ea. Antonia nu-i spunea secretul  cu ”probatul ”și o lăsa să se mire de priceperea ei.  După ce cumpăra câte ceva de prin  magazinul Tomis, întotdeauna făcea neapărat o pauză și cel mai mult îi place  să se  oprească la  McDonald’s , era cel mai aproape de locul  unde era și asta imediat ce ieșea din Complexul Tomis.

Dar, pe neașteptate totul s-a schimbat. În lume a apărut Covidul un virus de temut și care a dat peste cap totul .A creat  o panică de nedescris ,așa cum s-a întâmplat și la noi în țară.

În zilele acelea cu restricțiile  pentru pandemie  era  mai greu  să se intre în complex. Se făcea un rând lung la intrare și cum avea  destul timp  până  termina soțul ei  serviciul se  așeza la o masă și urmărea atentă  cum își petrecea vremea lumea pe acolo . Întotdeauna se simțea bine acolo unde erau copii și de fiecare dată își comanda mâncărurile cu creme și sosuri picante pe care nu le-ar fi comandat în altă situație. Între ei mânca cu poftă tot din farfurie ,sărea peste grija pe care si-o impusese să mănânce sănătos .După ce termina  cu mâncatul se plimba   pe stradă sau se oprea să asculte pe un domn care cânta la vioară un obișnuit pe acolo . Când obosea se așeza la o masă stradală unde servea o cafea și se uita  în jurul ei ce se mai întâmpla, asculta ce se vorbea pe la mese, găsea pentru orice înțelesuri. Cel mai mult îi plăcea  să intre în vorbă cu cineva dispus și care avea timp liber  ca și  ea. După cafeluța vorbită și-a amintit ca  să cumpere  covrigi și să împartă  oamenilor  din curtea bisericii Adormirea Maicii Domnului, unde intra întotdeauna când ajungea acolo. Și la covrigi  se stătea  la coadă ,dar nu se plictisea .Atentă, asculta ce vorbea vecinul din față, din spate și mai ales  se minuna si de observațiile dure făcute unor persoane care  prin  mijloace nu tocmai corecte  voiau să intre în fața celorlalți. A văzut cum a  intrat o doamnă care fără rușine a spus că a fost la rând numai că a stat de vorbă cu o prietenă pe care nu o văzuse de mult. O tânără care avea în brațe un copil cu o branulă la mână s-a opus categoric și nu a lăsat-o să intre în față ei.

Antonia a văzut că înaintea ei era la rând o doamnă bine îmbrăcată cu haine curate ,dar  mai vechi .Se vedea că era o intelectuală .Când i-a venit rândul  a cerut o plăcintă și doi covrigi ,dar când a numărat banii și a făcut  socoteala  si-a dat seama că intra în bugetul pentru a doua zi, așa  că   a lăsat rândul altcuiva și s-a retras  să mai numere banii o dată. Cum era alături de ea ,Antonia a putut să vadă că în portofel șuiera vântul într-o ordine impecabilă avea așezați banii în fiecare parte a portofelului și nu începea cu un milion. Era ordine ,dar primii bani erau de 10 lei. următorii de cinci lei și de un leu. A marcat-o mult situația aceasta și  i-a cumpărat  câte ceva  după ce și-a cumpărat și ei. Tulburată de situație i-a dat un ban  bun în mână fără ca să vadă ceilalți .Doamna i-a mulțumit simplu ,iar Antonia, aproape încovoiată de ce văzuse, s-a așezat  aproape automat pe o bancă puțin mai departe de covrigărie să se liniștească. Alături de ea, pe cealaltă bancă, erau un băiețel cu mama lui. Își luaseră covrigi și între timp se drăgăleau … Mamă și fiu! Ce minunat tablou! Prin minte  i-a trecut imediat gândul : Uite din cine ajunge bărbatul puternic de mai târziu stâlpul și stânca propriei familii, dintr-o mama sensibilă și iubitoare…

Și încărcată cu tot ce adunase  de peste  tot a intrat în biserică. De fiecare dată când ajungea acolo se oprea să lase acatiste pentru sănătate și pomenirea celor morți. Cumpăra întotdeauna o lumânare mare cerată pentru Maica Domnului și după ce scria acatistele se oprea la fiecare icoană și se ruga. Cel mai mult zăbovea  la icoana Domnului Iisus Hristos la care se ruga cel mai mult. Acolo putea  să își spună cel mai bine  ofurile și dorințele în taină .Se oprea la icoana Maicii Domnului și se ruga pentru fiica ei, apoi  la icoana Sfintei Parascheva, Sfântul Haralambie, Sfântul Antonie, și mai ușoară ca un fulg o saluta pe doamna care vindea  lumânările și răspundea de tot ce era acolo .Se   oprea  pe o bancă în curtea bisericii unde intra  în vorbă cu cineva până își termina serviciul soțul ei .

Și acolo câte nu putea afla! Ba cuiva nu-i ajungeau banii să ajungă acasă cu autobuzul sau  o doamnă voia să facă  Sfintele Maslu pentru soțul ei bolnav de ceva ani  și numai avea cu ce să-i facă. Antonia asculta, se mira de tot ce auzea și ajuta și ea cum putea, chiar dacă i se părea că nu era așa, dar nu se dădea înapoi de la asta, cine știe ce alte nevoi  erau în spatele acelor cereri. Poate că era vorba chiar de pâinea de a doua zi pentru o familie numeroasă. Și nu degeaba se adunau oamenii la biserică. Știau că acolo cineva le dădea o mână de ajutor.

Antonia se  bucura când soțul ei termina treaba și o invita cu ochii și cu toată ființa lui:

-Fată dragă,e timpul să ne vedem și de-ale noastre !

Se opreau pe malul mării să asculte valurile mării zbătându-se să scape  din chinga vânturilor, concănitul pescărușilor, râsetele de pe plajă și zâmbetul și invitația spectaculoasă  a soțului ei :

-Hai să ne omenim și noi ! Masa te așteaptă ,Doamna mea! Doar spune ce vrei!  O  lua de mână  și mergeau pe jos până la terasa unde obișnuiau să se oprească întotdeauna.