Un piknic la iarbă verde!

Ce ziceți ca în una din diminețile de sâmbătă sau duminică ,așa din senin să găsiți că este  tocmai timpul potrivit ca să plecați împreună bunici,părinți, cățel, pisel,ba și un copil din vecini la un picnic cu familia la pădure sau pe malul Dunării ori altundeva și mai ales acum că suntem în vacantă.Aveți grijă când ajungeți că nu sunteți singuri acolo,ba un vecin cu copiii,  în jur cunoscuți ,prieteni . În aer liber se vorbește ”verzi și uscate ”și se dezleagă limbile la o o mâncărică gustoasă și o bere spumoasă. Și cum la un pahar de ”vorbă”, fiecare vrea să se  laude cu mladițele lor și mai ales  bunicile .Nici nu s-ar putea altfel ,doar se știe că de când sunt ele pe lume, cred că lăstarii tineri care se trag din ele sunt cei mai frumoși,veseli, talentați,politicoși, deștepți și fiind atâta lume adunată la un loc ,unde puteau mai bine să pornească laudele despre nepoți .Nu i-a fost deloc greu unei bunicuțe uitându-se în jur dacă este urmărită de cineva și când a văzut că a trezit interesul chiar persoanei nimerite ,vecina de lângă bloc care era la masa alăturată  ,a început cu voce tare…

-Că ce talentată este nepoțica ei ,Ilenuța .L-a cântat  n-o întrece nimeni  și a continuat mândră;

-Pot să fac pariu cu tine, pe ce vrei Mario ,că  se poate întrece chiar cu privighetoarea din pădure. Cum bunica vecină nu a vrut să se lase mai prejos a început și ea să-și laude nepotul, pe Paulică.

-Să cânte , ce mare treabă este asta,Ioano?

Toată lumea știe să cânte!

Să-l vezi tu pe nepotul meu câte știe…

Am să-l pun chiar aici în fața voastră ,ca să vedeți cu ochii voștri ce talentat este.Știe să povestească de zici că este adevărat,parcă ești la un film atunci când spune o poveste.

Pe scenă zici că este un actor și numai spun că-i plac mai mult cele vesele.Nu degeaba îl laudă profesorii ,este cunoscut și pe stradă.Nu stiu ce bunică este mai fericită ca mine când văd cum se oprește lumea când îl vede pe undeva,să-i spună o vorbă bună și să-l laude:

-Bravo ție, Paulică!

Te rog să mă crezi că de multe ori vrea să facă  fotografii cu el… a spus  tare ca să fie auzită și de ceilalți și se uita curioasă la fețele lor ca să-și facă o părere de cum a primit lumea vorbele ei…

-Lasă mătușă ,Ioană, că nu numai nepotul matale este așa deștept, mai sunt și altii.De Paulică am auzit și eu și este așa cum spui mata ”ce-i a l ui e pus deoparte,”dar acum suntem la pădure să vorbim și despre ale noastre,să mai povestim,să mai mâncăm, să râdem…să mai lăsăm contradicțiile și să ne clătim ochii cu frumusețea de aici.

Și nu-i așa, acolo în liniștea care ți-o dă pădurea și aerul curat,când prin toți porii inspiri frumusețea cu verdele ,tainele ei și cu tot ce este în ea…copacii bătrâni ,unii aproape seculari, copacii tineri cu frunzele în sus ca să prindă din zbor ,să învețe  și să simtă despre tot ce este acolo:freamătul din șoaptele spuse între ei, șușotititul la urechea unui copac bâtrân despre micul vlăstar abia în mugur, susurul pârâiașului  care serpuia  printre copacii seculari și le răcorea rădăcinile infipte în adâncurile pămânului sau izvorul care stingea setea unui călător însetat care era în trecere prin pădure…

În liniștea de-acolo fiecare are curajul să se exprime liber și să-si spună  povestea cu voce veselă sau tristă și își  prezintă pe scenă tot spectacolul vieții cu bune și cu rele . Și simt că tot ce trăiește acolo se bucură sau se întristează cu ei și chiar ecoul se întoarce spre ei cu bucuria sau tristețea pe care au trimiso spre ei și păsările își trimit cântecele în triluri vesele, joase sau înalte ,iar pomii prin foșnetele  frunzelelor le răspund în felul lor și în toată acea frumusețe ,fiecare se dezinstalează de la rețeaua principală, cea de zi cu zi, cu toate fețele ei ascunse,politețe exagerată ,lingușire, periaj și se leagă la rețeaua pădurii.

Si culmea în momentul acela, orice ființă poate să se prezinte așa cum este de-a adevăratelea cu puritatea aceea de la începuturi, unde avem la îndemână cuvântul,păpușile și libertatea inimii.

– Poftiți , vă rog  ! Scena vă aparține !

Dar atenție , nu poate să urce pe ea decât acei care spun adevărul!

Deci…să înceapă spectacolul!

Si nu-I așa,pe scenă fiecare poate să fie altcineva .Copilul poate să fie mamă și în rol poate să se poarte  exact ca mama din fața lui și în mintea lui lui o poate vedea în atâtea feluri:exageată ,cicălitoare sau rea ori bună și frumoasă.

Poate vă întrebați,cine  și ce are de învățat din asta? Desigur, atâtea persoane !

În primul rând persoana despre care se joacă rolul ,ba și o vecină care se regăsește în rolul copilului și cam toți spectatorii prezenți la spectacol .Dar cel mai mult păpușarul care-și joacă rolul  bucuriei sau nemulțumirii. Păpușarul prin trăirile care le transmite prin păpușa pe care o mânuiește ,repara defectele personajului pe care-l joacă!

Într-un fel păpușa este paravanul după care fiecare actor mic sau mare de pe scenă își spune oful și de unde speră o schimbare a rolului pe care-l joacă.