De cănd mă știu m-am rugat .

La început când eram mică împreună cu bunica, mama ,altădată chiar și singură atunci când credeam că am păcătuit, știți  genul acela de păcate ale copilăriei :arătat limba în spatele cuiva sau chiar pe față, un uitat chiorâș spre o fetiță care era mai frumos  gătită decât mine sau mâncat pe ascuns în timpul postului, o nevinovadă minciunică salvatatoare dintr-o situație ”nașpa” cum se spune acum sau chiar întors vorba mamei înapoi în gând.

Știam că”Doamne” de acolo de Sus vede și aude tot ce faci, ba câteodată era printre noi . Aveam grijă să mă pun bine cu Dumnezeu și spuneam imediat o rugăciune în gând, de câte ori păcătuiam.Mă credeți că imediat  ce spuneam rugăciunea ,eram ca nouă și o luam de la capăt. De multe ori mă rugam și pentru ceilalți  din familie și-i luam pe rând și mă rugam pentru fiecare din ei ,după cum credeam că are nevoie de rugăciune, mai multă sau mai puțină. În familia noastră nu era masă fără rugăciune  și mi le amintesc și acum, de fapt i-am învățat și pe copiii din clasele mele. La masă rugăciunea o spunea bunica și noi ,ceilalți ,cu mâinile împreunate ziceam odată cu ea, chiar dacă înghițeam în sec la vederea bucatelor de pe masă.

Și spuneam împreună:

-Cruce-n casă, cruce-n masă, cruce-n patru colțuri din casă! Maica Sfântă la fereastră,Dumnezeu cu noi la masă.Și cum terminam rugăciunea tăbăram pe mâncarea sănătoasă și gustoasă ,mai ales că știam că nimic rău nu ni se putea întâmpla , atâta timp cât eram apărați de Sfânta Cruce .În timp ce mâncam bunica ne ruga să nu dăm firimiturile pe jos pentru că Maica Domnului stă în genunchi și se roagă la fiul ei Iisus să ne ajute să fim buni. Și seara după treburile celor din casă și joaca noastră fără sfârșit ,ne pregăteam de culcare și de data aceasta,ceream prin rugăciune îngerului păzitor,ca să ne apere închinându-ne în fața icoanei așezată înspre Răsărit.

 ”Cruce-n cer,Cruce-n pământ, Cruce pe perna pe care mă culc,toiagul lui Dumnezeu sub căpătâiul meu. și  Înger, îngerașul meu roagă-te lui Dumnezeu pentru suflețelul meu și încheiam rugăciunea de seară cu Cruce Sfântă culcă-mă,Cruce Sfântă scoală,Înger Sfânt păzește-mă,Doamne, miluiește-mă.

Și cum puneam capul pe pernă mă lăsam în voia Domnului și a viselor. Din copilărie port aceste rugăciuni în suflet  și pentru că aceste rugăciuni  m-au ajutat întotdeauna ,i-am învățat și pe copiii din toate  clasele mele.Mă bucuram când îmi spuneau că le știu și de la bunica lor.

Toate acestea mi le-am amintit în duminica aceasta când participând la liturghie în biserică ,am văzut cum o tânără mămică se chinuia să-și învețe fetița să facă semnul Crucii. Mă uitam la mamă   cum de făcea față, era  atât de  subțire , semăna și ea cu o fetiță mai mare.Își ținea   fetița în brațe  și la rândul ei fetița cu un urs mai mare decât ea, iar mama se  chinuia să o învețe pe cea mică cum să facă semnul crucii .O mamă tânără subțire  care făcea față cu brio neastâmpărului fetiței sale care în acest timp își săruta mama , ursulețul și icoana Maicii Domnului.

 Pentru fetiță era  o joacă, iar mama ușor jenată de ce o să zică lume, încerca să îndrepte cumva purtarea fetiței,care își încolătăcise picioarele în jurul ei .Își pusese ursulețul pe icoană și încerca să sărute chipul Maicii Domnului printre urechile ursului și privirile calde ale preotului și a celor din jur care priveau scena cu înțelegere. Mă gândeam cât de importantă a fost această scenă a mamei care-și învăța fetița să iubească tot ce-i frumos, simplu și pur.M-am minunat și m-am bucurat cum o mamă atât de  tânără a trecut peste comoditatea de a sta cu fetița acasă printre păpuși , a adu-o  acolo în casa Domnului să învețe să fie un om bun .Și acolo ,în biserică, cu ochii minții m-am întors în timp la generațiile mele .La grădiniță între copii și  eu îi învățam ce  rugăciuni știam de-acasă ,  pe care le spuneam împreună sau singuri.Îmi  învățam copiii încă de la grupele mici să-i iubească pe cei dragi, să-i ajute pe cei neajutorați și să spună rugăciuni la masă, la culcare și chiar atunci când sunt supărați.  Și ei cât de micuți erau  se rugau ,ba chiar Maia,eleva blondă,frumoasă ,cu ochii veseli și albaștri ca un petic de cer într-o zi de primăvară senină,  într-o dimineață,mi-a spus peltic așa cum putea ea să vorbească la trei ani, că se roagă  la ”Bojica„ în fiecare seară pentru mami, tata, Robi, frățiorul ei ,buni și bunul și Doamna.

Am rămas uimită când într-o dimineață , mama ei  mi-a spus că Maia a schimbat ordinea numelor în rugăciune și că eu eram înaintea frățiorului ei .Ce minunat este  să știi că un micuț care de-abia  este de- un cot se roagă pentru tine . Și vă întreb ce rugăciune este mai bine primită decât cea a unui copil.

Și  la începutul fiecărui an școlar mă rugam pentru sănătatea micuților mei,dar și la sfărșitul anului ,îi mulțumeam Domnului că mi-a ascultat ruga și mi-a apărat puii de tot cea fost rău și am reușit să avem un an ușor , cu spor și fără întâmplări  neprevăzute.

Am crezut cu toată ființa mea, că de-acolo de Sus cineva ne ocrotește!