CUVÂNT ÎNAINTE

Să nu credeți că trăiesc în trecut sau că sunt nostalgică după el și amintirile de-atunci. Nu! De fapt eu mă simt tot atât de bine și-acum, prin felul cum mă simt și „în pielea mea”. Cum se spune: cum arăt, cum mă vede lumea, cum sunt acceptată de cei din jur. Ce mă bucură și mai mult este cum sunt privită de tinere și în cercurile lor. Multe dintre prietenele mele de suflet sunt mai ales tinerele! Vreau însă să motivez dispoziția spre scrisul amintirilor mele.

Cred cu tărie că amestecul dintre trecut și prezent dă un liant durabil și bun.

Cel de demult aduce ingrediente naturale și bune: simplitatea lucrurilor, a vederilor cu privire la puritatea și frumusețea vieții, chiar și a celor esențiale cum ar fi lipsa bunurilor, a sănătății și chiar a unor nevoi imediate, primite cu încredere, speranță și credință în ajutorul Celui de Sus că lucrurile se vor schimba. Iubirea simplă, rușinea de o faptă abia simțită de cei din jur. Respectul pentru vârstă (atunci bătrânețea era o onoare). Aplecarea cu înțelegere spre o situație, compasiunea pentru cel în suferință, empatia față de oameni și prețuirea pentru știința de carte și pentru cei care ne-o dăruiesc, credința în Cel de Sus și respectarea cu sfințenie a celor 10 porunci lăsate nouă în cartea sfântă, considerație pentru agoniseala aproapelui, a familiei și a locului în care te-ai născut și unde își dorm somnul de veci înaintașii.

Trecutul, mie personal, îmi dă sentimentul de rădăcini ancorate sigur într-un pământ sănătos și fertil, în trăiri, sentimente, atașamente, credințe și amintiri din cele mai frumoase.

 Prezentul, la fel ca trecutul, îmi este potrivit ca „mâna și mănușa”, probabil că îl înțeleg la fel de bine pentru că am în mine liniștea și înțelegerea înțeleaptă de atunci, în care aveam sentimentele și trăirile la vedere sau unele tăinuite încă nespuse ca să nu supere și să nu creeze haos în jurul nostru.

Mă simt bine și în pielea de-acum pentru că este lustruită cu crema de catifea de-atunci, fără parabeni, ca cea mai pură alifie care să mă apere de cele mai grele cuvinte, mai rele ca o bătaie, de dispreț, de invidie, de discreditarea celor bătrâni, a celor nevoiași, de atitudinea disprețuitoare față de dascăli, față de știința de carte. Contează că nu au haine de firmă, telefoane de ultimă generație, parfum de colecții, că ei dascălii nu înțeleg efectul de gloată și cum să fii cool, după ei?

Eu mă regăsec și în timpurile de-acum, ba chiar înțeleg și limbajul dragostei de-acum. De ce să nu recunoaștem că până se ajunge la limbajul corpului, se folosesc pașii din anii pe care-i trăim și pot s-o înțeleg bine pentru că și noi, tinerii de atunci, am trăit iubirea aceea când simțeai că toată lumea este a ta și în fața ei se aplecau și soarele cu ziua și noaptea cu luna și stelele și apa cu adâncurile și ploaia de vară repezită, norii cu vântul, dar și pământul reavăn sau chiar uscat din crăpăturile căruia ies fire de iarbă sănătoase și viguroase.

Așa că să ne mai întoarcem la trecut și să luăm de-acolo în noi tot ce-i bun și frumos și să le închidem în sufletul și mintea noastră ca să putem să ne simțim la fel de bine cu prezentul, dar și cu viitorul!

Cu nostalgie pentru trecut,

Cu înțelegere pentru prezent,

Cu speranță pentru viitor,

Angela Dumbravă