A DOUA ÎNCERCARE DE STILIST

Să nu credeţi că în timp mi-a trecut dorinţa de a ajunge stilist! Nuuuu! Ba chiar ideea m-a urmărit cam mult timp.

Părinţii mei au fost binecuvântaţi cu patru fete dintre care eu eram cea mai mare. Obiceiul satului cerea ca fetele să-şi poarte părul împletit în cosițe, aşa cum le lăsase Dumnezeu… blonde, roşcate, castanii, negre.. deci şi noi aveam cozile pe spate ca toate fetele din sat.

Eu, fiind cea mai mare, aveam părul cel mai lung. Cele mici făceau cam ce le spuneam eu. Mă credeam un fel de şefa lor.

Întâmplarea despre care povestesc acum se petrecea când eu eram ceva mai mare și aveam grijă de surorile mele mai mici. Dar amintirea cu tunsul părului încă îmi dădea târcoale… Din când în când, fără ştirea mamei, mai luam câte puţin din vârfuri, mai din breton. Aveam însă grijă să mi-l prind ca să nu se vadă că este mai scurt.

Eram în clasa a IX-a când deja eram mare şi-mi dădeam ceva aere că eram frumoasă. Aşa spuneau mătuşile şi vecinele. Mama, niciodată nu ne lăuda şi îmi spunea: „Să spună lumea, nu tu”. Eu, în schimb, „nu-mi încăpeam în pene” de bucuroasă că eram frumoasă. Aşa ziceau toţi. Şi ca să-mi sporesc frumuseţea, am început să mă machiez la ochi cu gămălia unui băţ de chibrit după ce era stins. Parada modei o făceam cu curaj printre văcuţele pe care le aduceam de la margine spre grajd. Ele erau cele care-mi apreciau machiajul şi pletele în vânt, şi din privirile lor eram sigură că mă admirau foarte mult.

Ei, dar într-o zi, în vacanţa de vară, în timp ce mama şi tata erau la câmp cu treburi de grădinărit, surorile mai mici au rămas în grija mea. Printre ele mă simţeam ca un director general. Nu ştiu cum este aceasta demnitate, dar era tare bine să dai sarcini! Una dintre surori aduna iarba pentru păsări şi porci, le dădea apă, altă soră spăla vasele, căra apă, mătura curtea. Eu eram responsabilă cu pregătitul mâncării.

În acea zi terminasem treaba mai repede şi mâncaserăm pe săturate doi pui tineri cu mujdei. Ce să vă zic, ne-am ospătat că împărătesele!

Se ştie, însă, că după o masă copioasă, ideile vin. Şi mai ales cele creative! Deci m-am gândit să fiu stilista surorilor mele şi, pe loc, mi-a trecut prin minte metoda mătuşii mele, Gafița, tunsoare „a la castron”, practicată cu succes chiar pe părul meu.

Imediat mi-am pregătit cele necesare tunsului: foarfecul, pieptenul, prosopul de pus pe umeri şi piesa minune, castronul, şi nu oricare, ci unul mic şi frumos colorat. Şi am început schimbarea cu sora cea mai curajoasă, cea mai mică, Mariana, care nu prea înţelegea ce se întâmplă. Probabil credea că este ceva de mâncare. Am pus castronul pe cap şi am pornit foarfecul. A ieşit o tunsoare pe care ar invidia-o oricine lucrează în acest breaslă. În atenţia noilor stilişti… pot să dau patentul gratis! Ce nu fac eu pentru frumuseţea fetiţelor, doamnelor şi domnişoarelor!

Am început să o tund pe cea de-a doua soră. Nuțica era ascultătoare şi a stat cuminte cum i-am spus eu. La fel, a ieşit o tunsoare foarte reuşită.

Însă, se întâmplă că nu întotdeauna îţi merge ca la carte. Când să o tund şi pe a treia soră, Daniela, am întâmpinat ceva greutăţi. Sora mea, de altfel nerăbdătoare să o tund, avea un păr des, cu fir gros. Am mers după aceeaşi metodă. Am pus castronul pe cap şi am început să tund cu mare greutate. Şi munca de abia acum mi se părea grea. Mă învârteam în jurul surorii mele şi tăiam ba de colo, ba de dincolo, din breton, din perciuni, din creştet, din spate. Trebuia cumva să liniştesc părul care se ridica rebel şi nu dădea forma standard a coafurii. Cu greu i-am dat o formă, dar când am ajuns în punctul de admiraţie, în curte au intrat părinţii. Vă gândiţi la mirarea, supărarea, uimirea lor. Mie, care aveam grijă de surorile mele, mi se părea că am dreptul să hotărăsc ce vreau eu, atâta timp cât pe perioada zilei eram mama lor. Nu ne-a tihnit nici masa! Era ceva apăsător. Mama abia se stăpânea să nu ia castronul şi foarfecul să intre în părul meu… dar tata mă privea lung. Şi parcă îmi sună şi acum în urechi vorbele tatălui: „Dar tu de ce nu te-ai tuns?”

De fapt, asta îmi doream. Să mă tundă şi pe mine! Dar nu, asta a fost pedeapsa mea… eu să nu mă tund! Nu am zis nimic. Pe de altă parte, m-am gândit, aveam şi eu directorii mei… Şi nu m-am tuns până în anul IV, când am hotărât singură, fără aprobare de la şefi!